În urmă cu un an, Excelența Sa Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germane, în România, a promis că va sărbători Ziua Națională a Germaniei în noua DSBU. S-a ținut de promisiune în data de 5 octombrie! Datorită situației cauzate de COVID-19, evenimentul nu a fost atât de mare pe cât am planificat și s-a ținut în mare parte online. Am avut onoarea de a avea un invitat distins, Președintele României, Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis. A fost un eveniment unic la care am sărbătorit atât Ziua Unității Germane, cât și preluarea președinției UE de către Germania.