Pe 4 septembrie 2024, a avut loc ceremonia de deschidere a noului an școlar la DSBU. Au participat elevii, părinții și personalul didactic și auxiliar.
Evenimentul a început cu o primire călduroasă din partea presedintei consiliului director, dna Gribkowsky. Aceasta le-a urat tuturor elevilor un an școlar de succes.
Un moment important a fost discursul de bun venit al ambasadorului Republicii Federale Germania, Dr. Gebauer. Acesta a vorbit despre importanța educației și rolul școlilor în societate.
Noul nostru director, dl Nickels, i-a prezentat apoi pe noii colegi care s-au alăturat echipei noastre în acest an școlar. De asemenea, el a subliniat importanța școlii ca loc de învățare și educație.
Orchestra școlii DSBU, condusă de dna Hartwich, și duo-ul vioară/pian (dna Stănescu și dna Nanushi) au asigurat programul muzical.
După ce elevii au început orele împreună cu dirigintii lor, părinții au avut ocazia să se întâlnească și să discute într-o atmosferă relaxată în nou inaugurata cafenea TEDs Green.
Le dorim tuturor elevilor, părinților și întregului personal al școlii un an școlar plin de succese și împliniri!