Grupul extins de coordonare al iDSBU, format din reprezentanți ai tuturor structurilor și departamentelor școlii, se reunește periodic pentru a ghida și dezvolta procesul de evoluție al școlii. Într-un dialog constant cu conducerea școlii, cadrele didactice, consiliul director, părinții și elevii, sunt analizate și dezvoltate procesele esențiale.

Având în vedere următoarea Inspecție Bund-Länder (BLI) din anul 2029, lucrăm consecvent la implementarea recomandărilor rezultate în urma ultimei inspecții. Ne concentrăm în mod special pe trei direcții strategice: digitalizare, diferențiere și germană ca limbă străină (DaF) / predare în limba germană (DFU).

Un moment important în acest an școlar a fost vizita de bilanț a unei reprezentante a Oficiului Central pentru Școlile Germane din Străinătate (ZfA). Am primit feedback valoros, aprecieri, dar și sugestii concrete pentru dezvoltarea viitoare a școlii. În anul școlar următor va avea loc și un proces de tip peer-review, în cadrul căruia un cadru didactic dintr-o altă școală germană din străinătate va analiza și reflecta asupra activității noastre de dezvoltare instituțională.

Direcțiile noastre de dezvoltare

  • Diferențiere

Extindem cultura predării prin metode de învățare individualizată, precum activități interdisciplinare, formate de tip competițional și ore dedicate lecturii. În același timp, adaptăm spațiile școlare prin amenajarea holurilor cu mese și bănci pentru lucrul individual.

  • Digitalizare

A fost organizată o zi pedagogică dedicată utilizării inteligenței artificiale în pregătirea lecțiilor. De asemenea, au avut loc pentru prima dată „Zilele Media” pentru clasele a IV-a și a V-a. Școala a achiziționat un cărucior mobil cu laptopuri, utilizat în activitățile didactice.

  • DaF & DFU

Pentru sprijinirea dezvoltării limbajului de specialitate, au fost amplasate afișe DFU în sălile de clasă, iar catedrele au elaborat liste de vocabular utilizate în cadrul lecțiilor. Un grup de lucru dedicat revizuiește constant și dezvoltă acest concept.