Balul absolvenților de anul acesta a fost un succes total!
Absolvenții au fost sărbătoriți cum se cuvine, au fost felicitați și le-au fost înmânate anuarele proaspăt ieșite de sub cerneala tipografică. Petrecerea a avut loc pe terasa noului campus al DSBU, iar pe lângă părinții absolvenților au mai fost prezenți și mulți profesori și reprezentanți ai consiliului de administrație, precum și câțiva foști absolvenți ai școlii noastre veniți din toate colțurile Europei.
După obișnuitele discursuri s-a dansat și s-a petrecut până la apusul soarelui.
Le dorim tuturor absolvenților noștri mult succes pe noul drum ales în viață și sperăm să ne mai viziteze din când în când.